Descriere
Cesal Thermoplus Adeziv 2in1 pentru polistiren este un adeziv pe bază de lianţi minerali, premixat, avînd în
compoziţie ciment, nisip cuarţos, aditivi pentru reglarea proprietăţilor de aplicare, fibre celulozice pentru
îmbunătăţirea elasticităţii stratului spăcluit. Produsul se utilizează în interior sau exterior, pentru lipirea plăcilor de
polistiren expandat si extrudat sau vată minerală, la fixarea plasei de fibră de sticlă şi la netezirea suprafeţei .
Se poate aplica pe pereţi vechi şi noi, din beton, cărămidă, BCA sau pe tencuială var – ciment.
TEMPERATURA DE LUCRU : între +5°C şi +30°C. Se va evita aplicarea in bătaia directă a razelor solare.
PREPARARE:
Continutul unui sac de adeziv se introduce în 5,5 – 6 litri apă curată. Amestecarea se face energic, de preferinţă
mecanic, până la obţinerea unui amestec cremos, omogen, uşor prelucrabil. Se lasa în repaos 10 minute după
care se amestecă din nou energic.Timp de punere în operă: aproximativ 3 ore.
APLICARE:
a. Lipirea plăcilor de polistiren si a vatei bazaltice: se aplică adezivul pe conturul unei feţe a plăcii de polistiren
şi în 5 – 6 puncte în interior. Se lipeşte placa de perete prin apăsare uşoară, cu mâna.
Pe plăcile de vată minerală trebuie aplicat anterior lipirii, un strat subtire de adeziv cu ajutorul unui fier de glet din
inox. Acest lucru este necesar pentru a spori aderenta dintre vata minerală si adeziv.
Dupa întărire se procedează ca și cu placa de polistiren.
Când placa este fixată, contactul dintre adeziv, placă şi substrat trebuie să se realizeze în proporţie de minim 60
%.
Se aliniază placa cu celelalte prin mişcări orizontale şi verticale. Obţinerea suprafeţei finale plane se obţine prin
presarea a mai multor plăci pe suprafaţă, cu ajutorul unui dreptar.
Important: pentru evitarea formării punţilor termice, adezivul nu trebuie să ajungă între plăcile de polistiren.
După 24 ore, plăcile se fixează cu dibluri, suprafata acestora se acopera cu adeziv.
In cazul lipirii plăcilor de vată minerală, după uscarea adezivului, aprox. 3 zile, plăcile trebuie nivelate cu hârtie
abrazivă și trebuie fixate cu dibluri speciale pentru vată minerală având cui de otel.
b.Fixarea plasei din fibră de sticlă şi finisarea: Adezivul se aplică cu gletiera zimţată. Se montează plasa din
fibră de sticlă vertical, de jos în sus. Rândurile de plasă se vor suprapune pe porţiuni de minim 10 cm. Cu partea
dreaptă a gletierei, plasa se introduce uniform în stratul de adeziv şi se nivelează. După şpăcluire, profilul plasei
nu trebuie să fie vizibil, poziţia corectă a plasei este la mijlocul grosimii stratului de adeziv. Dacă nu s-a obţinut o
suprafaţă perfect netedă, se recomandă aplicarea a încă unui strat de adeziv.
Uscarea completă are loc în aproximativ 24 ore.
Ca strat de finisaj se recomandă acoperirea cu tencuieli decorative, după minim 7 zile, în condiţii atmosferice
corespunzătoare.
Consum specific: depinde de proprietăţile suprafeţei suport
Pentu fixarea plăcilor: 4 – 5 kg/m2
Pentru inglobarea plasei şi şpăcluire: 3 – 4 kg/m2
Recenzii
Nu există recenzii până acum.